De cate ori ni se intampla ceva ce depaseste puterea noastra de intelegere,si tot ceea ce credeam ca stim rational,ne este frica sa stam in acel punct.
Desi poate fi acolo o poarta catre un alt nivel de constienta.
Intervine ratiunea mintii egotice care vrea sa inteleaga ceea ce nu poate cuprinde.
Si tot ceea ce mintea nu poate cuprinde,da la o parte si-i gaseste un inlocuitor,un surogat .
Mintea nu intelege pacea, asa ca o da la o parte si o inlocuieste cu o imitatie.
Si crezi si simti ca esti in pace,dar te prefaci,stii ca nu e pace pentru ca o pierzi atat de usor.
Mintea nu poate intelege pentru ca nu poate cuprinde,Iubirea.
Este dincolo de parametrii mintii rationale,dincolo de puterea ei.
Asa ca o da la o parte,si inlocuieste Iubirea cu un concept(isi da cu parerea cum trebuie sa fie).
De aceea lumea cauta Iubirea si pentru ca o cauta unde nu e,nu o gaseste.
Si fiecare are o idee despre cum ar trebui sa fie.
Daca ar iubi,nici macar nu ar trebui sa aiba un nume; ar fi o stare si atat.
Mintea nu cuprinde ideea de Dumnezeu-Creator.
Asa ca o da la o parte,si vine cu un inlocuitor,cu un concept,o imagine.
Mintea nu cuprinde comunicarea cu Sursa ;deci,o da la o parte si o inlocuieste cu o imitatie.
Si se ajunge la un gand ce este imposibil.
Suntem in comunicare cu Sursa pentru ca suntem parte din Ea,si nu am plecat de acolo niciodata.
Dar pentru ca nu ne mai amintim,facem ceva tot atat de imposibil,cautam o cale de ajunge inapoi.
Cu gandul incertitudinii in minte,incercam sa ne dezvoltam aptitudinea de a-L auzi pe Dumnezeu .
Sa o perfectionam in noi.
Desi ,Fiinta care Sunt,este Una cu Creatorul Infinit al infinitultui,si in perfectiunea Ei, gandul de perfectionare nici macar nu exista.
Venim in acest vis,ca niste carti cu foile albe,curate dar nescrise.Pentru ca nu ne mai amintim decat vag, ceva, despre noi.
Apoi,tesem cartea vietii,un mic fragment din visul colectiv si Marea Carte a Vietii.
Devenim fiecare o carte vie,o poveste cu multe povesti.
Atat de complexe, ca incepem sa credem ca noi suntem povestea.
Ca noi suntem cartea.
Si cand plecam,vin altii(desigur ca tot noi),carti vii care incep sa-si depene capitolele de vis,unul cate unul.
Si credem ca suntem cartile,uitand ca in fiecare clipa ,noi suntem Scriitorul.
Cel care si-a imaginat cartile si ele au si aparut .
Acelasi Scriitor mereu.
Neschimbat,neclintit,etern.
Si totul este tesut doar in vis.
Ca un Joc.
M-am imbracat ,sa zicem ,pentru o petrecere.
Sunt intr-un fel,arat cumva,dar nu stiu cum arat de fapt.
Am nevoie de o oglinda sa vad cum sunt.
O oglinda imi arata o imagine despre mine.
Apoi,intalnesc oameni,alti oameni,si sunt atenta la reactia lor cand si ei ma intalnesc.
Imi imaginez cum ma vad ei .
Si ma oglindesc in ei pentru ca vreau sa ma cunosc.
Sunt curioasa cum sunt ei.
Si,la un moment dat imi dau seama ca ma vad doar pe mine.
Ii privesc(vorbesc,ascult,gandesc)pe ei si ma privesc pe mine.Invat despre mine.
Si lucrul acesta va continua pana cand imi dau seama ca ma vad doar pe mine,si singura corectie(daca nu-mi place ,sau imi place ce vad)este de facut la mine.
Dar ,cand stiu cum sunt,ce rost mai are sa ma oglindesc?
Nu ma mai oglindesc in nimeni cand cunosc cum sunt.
Si cand am constienta a cine sunt,observ ca e cea mai fascinanta experienta.
Nu mai vreau(pentru ca eu aleg)sa ma vad in oglinzi(oameni) pentru ca nu e nimic de vazut.
Trec,(sau mai bine zis dupa ce am trecut)de imaginea trupului,de ganduri si sentimente(pe care cred ca le vad in oglinzi),stiu ca toate sunt proiectii,iar proiectorul este mintea.
Dar si la cinematograf ,imaginile(filmul) proiectate pe ecran sunt plecate dintr-un aparat (proiectorul),ca un fascicol de lumina.
Apoi devin imagini pe care eu le pot crede reale desi nu sunt .
Si proiectorul,si ecranul si imaginile si fluxul de lumina sunt creatia mea.
Eu vreau sa fac asta,ma joc pentru ca asa ma cunosc.
Si cand imi reamintesc,inteleg ca nu e nimic de oglindit,ca nu e nimic de invatat si de cunoscut.
Sunt toate iluzii,desi pare ca am uitat.
Pentru ca asa vreau eu.
Nu am uitat nimic.
Cum as fi putut sa Ma uit?
Suntem in dualitate.
Adica in acest vis in care totul are opus.
Bun-rau,frumos-urat,lumina-intuneric,credincios-necredincios,imi place-nu imi place.
Sunt furioasa.Asta are opus;nu sunt furioasa.
Sunt nedreptatita.E si capatul celalalt; cineva nu e nedreptatit.
Imi este frica-cuiva nu ii este frica.
Este un vis,o perceptie care are mereu doi poli.
Asa e perceptia.
Ce percep(vad,aud,miros,gust,pipai,gandesc) poate sa fie, sau nu ,asa cum cred eu.
Atunci ce face diferenta?
Poti sa zici ca ceilalti,situatia,Dumnezeu sau orice altceva.
Nu este asa.
Alegerea imi apartine intotdeauna.
Eu aleg sa ma simt o victima neinteleasa a celorlalti,cand as putea sa vad ca e doar un vis,un joc.
Tot ce fac este un vis.
Ne place drama.Si am ajuns dependenti de joc.(Vedem copii sau adulti dependenti de jocurile pe calculator si nu vedem ca toti suntem dependenti de jocul pe care il numim realitate)
Iubim jocul,iubim puterea(asa pare) de a visa.
Si credem ca nu traim daca nu visam.
Si cata vreme credem asta nici nu vom trece de el cu toate cursurile din lume.
Totul este un vis,un joc.
Suntem aici si ne jucam, pentru ca iubim jocul.
Eu am facut jocul.Noi am facut tesatura visului cu gandurile si sentimentele pe care le-am crezut ale noastre.
Suntem atat de captivati de vis incat nu observam ca suntem captivi.
In propria minte.
De aceea o sa-l tot visam si o sa ne tot jucam in toate rolurile pe care ni le putem imagina.
Si totusi dincolo de imagini,emotii,ganduri ,dincolo de joc,in tacere,esti tu.
Si poti sa te eliberezi de toate iluziile cu care ai tesut aceasta realitate( si alte realitati),
doar daca vrei tu.
Ai toata puterea sa faci asta.
Intrebarea este:
-Chiar vrei?
Intram in Rezervatia naturala din Dobrogea-Muntele Consul.
Urc.Urcam.
Nu e greu,nu e usor.
Facem destul de repede o pauza si mancam.
Acceptam si permitem.E uluitor cum se armonizeaza Campul !
Lasam ''armele '' din mintea noastra la baza muntelui.
Mergem si mergem cu pauze mici.Ascult inima cum salta ,vie.
Inca sunt arome de vara desi vara s-a dus.
Admir muntele arid cu cateva palcuri de copaci pitici, si satele rasfirate intre dealuri.
Privesc muntele in fata.Mai este mult pana sus, in varf.
Apare indoiala cand drumul devine tot mai greu.Se furiseaza.
Indoiala ,ah,marea inselatoare!
Imi apare un gand ca nu e necesar sa ajung pana in varf.
Nici o constructie mentala! La o parte, orice gand sovaielnic,smintit!
Respir.Nu stiu nimic!
Ma ridic si merg mai departe.
E doar un munte din mintea mea,la urma urmei are doar 333m.
Am ajuns.Ma odihnesc in mine.
Cata tacere cuprinde si e cuprinsa in toate sunetele din jur !
Greieri,lacuste,vantul,caini care latra in departare,si totusi,cata liniste!
Blanda,buna,voioasa.
Sunt eu? Sunt eu.
Stau cu mine (sub patru aspecte)in afara timpului,pe un munte tocit,dar cu alura de piramida din piatra,neclintit.
Pare clar ca nu exista trecut si nu exista viitor.
Nu exista nimic decat o liniste si o linistire.
Cu blandete !
