joi, 21 aprilie 2016

Iluzia Luptei

Ai putea crede,ca lumea interioara si cea exterioara sunt pline de conflicte.
E una singura si e un singur conflict;cu noi insine.
Sunt multe forme ale conflictului dar toate sunt iluzii.
Sunt vise despre cum am vrea sa fim.
Dar visele sunt nimic, asa ca si conflictele sunt nimic.Cand te trezesti,ce sunt visele?
 Daca sunt Fiul lui Dumnezeu ,asa cum suntem toti,ce este eul?
Fiul lui Dumnezeu nu se intalneste cu eul decat daca se crede un trup.Si se identifica cu acesta.
Iar daca eul este doar un set de programe parazite iluzorii,el exista doar pentru ca pot crede ca el este realitatea mea.
Atunci,doar pacea,lipsa de agitatie mentala,tacerea,poate sa ne ajute sa ne amintim cine suntem.
Doar cand renuntam la conflict,la orice forma de conflict,renuntam de fapt la tot ce genereaza lupta.
Caci lupta produce frica.
Am fost invatati sa luptam pentru orice.Si daca lupt ,cum sa mai cred ca sunt Fiul lui Dumnezeu ?
Si lumea e plina de conflict pana nu intelegem ca nu are rost conflictul orice forma ar lua.
Cea mai mica agitatie mentala pentru orice,e o lupta care consuma si ne adoarme.
Pentru Realitate,iluzia nu exista.
Pentru Dumnezeu,eul nu exista.
Pentru Pace,agitatia nu exista,frica nu exista.
Tot ce exista este Pace,si Iubire dincolo de orice explicatie.
Poate ca e timpul sa abandonam luptele inutile cu noi insine,framantarile,nemultumirea ca nu suntem unde trebuie,cu cine trebuie si cand trebuie.
Totul este exact cum trebuie sa fie,iar eu aleg sa-mi accept Identitatea.Si nu mai lupt pentru nimic.
Asa  imi amintesc ca nu pot fi in conflict.Ca frica nu are rost, nu are putere.Ca eu aleg.
Pentru ca   stiu, ca deja, nu mai visez.
Si multumesc !

joi, 14 aprilie 2016

Si Las IUBIREA sa Conduca


Caut apusul intr-o floare,
Si vad sclipirea lumii in ea.
Aud un ciripit,si oare,
Sa cant si eu as vrea?

Caut o pace,ce nu este,
De-aici,din lumea aparenta.
Si stau in ea,caci cu blandete,
Devin prezenta.

Si nu mai caut chiar  nimic,
Caci ce-as putea primi acuma?
Vad soarele si apoi vad luna,
Si stiu ca totu-i implinit.

Si simt Iubirea cum topeste,
Tot ce,nestiut,durea.
Si-apoi o las sa ma conduca,
Asa cum stie ea.

marți, 12 aprilie 2016

Gandurile


De cate ori gandim,emitem extensii ale mintii .
Cand construim scenarii in minte,expulzam energie,forme gand.
Gandurile devin forme prin repetare.
Dar noi suntem educati sa repetam obsesiv frici sau judecati,sau lupte cu noi si cu ceilalti.
Extensiile mintii,gandurile,nu isi parasesc sursa,dar construiesc miniplase,minimatrixuri.
Acestea se intersecteaza cu celelalte de acelasi fel,emise de ceilalti,si se incalcesc se incurca unele cu altele.
Orice gand gandit este o extensie.
Problema e ca gandim cel mai des ganduri lipsite de iubire si de iertare,si tocmai acelea separa si scindeaza,dau aparenta de fragmentare in piese mici care nu au nici un inteles.Si produc frica.
Sunt imagini proiectate pe oglinda mintii,pe care le credem reale,pentru ca vrem sa fie reale.
Si crezandu-le reale, ele chiar fac realitatea ,fac visul,filmul vietii,si il mentin.
Pe de alta parte,efortul de a gandi ganduri de iubire ,e un pas,dar fiind un efort,nu este iubire,este ceva fortat,deci fals.
Asa ca si aceste ganduri construiesc vise,iluzii,despre ceva care nu exista.
De aici si confuzia.
Doar abandonarea oricarei lupte,doar suspendarea oricarui gand( nu e nevoie sa ne dam cu parerea despre nimic), prin mutarea atentiei pe altceva,de exemplu pe respiratie( sau pe o stare de recunostinta),poate opri construirea de noi si noi vise.
Un vis de pace e tot un vis,dar cel putin e abandonata lupta.
Un vis de pace prin iertare,nu prin impunere,caci altfel devine o lupta inutila si bine mascata,dar fara sfarsit.
''Priveste marea proiectie,dar priveste-o cu hotararea ca trebuie vindecata si nu cu frica.
Nimic din ce ai faurit nu are putere asupra ta daca nu vrei tu sa ramai separat de Creatorul tau si de o voie potrivnica Voiei Sale''(Un Curs in Miracole)
Vindecarea este darul nostru.Pentru asta suntem aici.
Sa ne vindecam pe noi si prin noi pe ceilalti.
Cu blandete!

 

sâmbătă, 26 martie 2016

Sunt un Nomad Ratacitor


Sunt un nomad ratacitor,
O floare de Iubire nedeschisa inca.
Sunt apa pura de la un izvor,
Ce-asteapta ochii care sa o atinga.
Sunt un nebun,
Un calator hoinar,
Prin viata,prin eternitate.
Sunt cine vreau sa fiu
Si sunt,
Putin din toate.
Cine sunt eu?
De ce-ar conta?
Sunt fir de praf ,ce este,
Dus de vantul,
De vantul Fortei de Iubire,
Cand sare,
Constient ca-i parte,
Dintr-un suvoi cu mult mai mare.
Vin si ma duc,
Zbor si m- asez.
Observ doar curgerea eterna.
Si stiu ca-s doar un fir,
Dintr-un CEVA imens.
Sunt un nomad frumos,
Plin de culori stelare.
Sunt  liber si curat,
C-asa sunt eu.
Si-am  cunoscut,
Cam tot ce e sub soare.
Dar, am iubit,mereu.
Sunt un nomad ratacitor.
Vezi bine.
Sunt cine sunt eu
Si atat.
Si vrei sa stii?
Sunt multi ca mine.
Si ei sunt Pacea,
Care-i chiar aici.
Sunt si atat.
De ce as vrea  mai mult?
Am totul,neavand nimic.
Respir,plutesc,iubesc,
Si cant.
Sunt.

joi, 24 martie 2016

Sa Canti un Cantec de Iubire


Simptome de raceala profunda,cu stari inexplicabile,aparute brusc,de niciunde.
Sau oboseala care cere mult somn,si cere apoi si mai mult somn.
Dar nu e doar un somn odihnitor,reparator,este presarat cu vise care framanta,mai degraba sunt cosmaruri.
Pare ca multe piese adunate,se tot aseaza in asa fel incat sa vesteasca si sa produca Marea Transformare.
Desi in plan personal lucrul acesta poate fi diferit pentru fiecare,se simte in Campul Constient Unificat,ca o singura miscare.Ca o rotire.Ca o stralucire.
Si atunci,de ce doare?
Nu ar trebui sa fie asa!Dar ne doare inca,inclestarea cu care ne agatam de vechi credinte,dorinte,vise,si tot ce credem ca mai cunoastem,ca suntem.
Daca dai drumul la tot, ti se pare ca nu mai ai repere,ca nu mai stii ce poate ramane din tine .
Vrei sa te agati de o amintire,chiar daca te-a durut,de o obisnuinta,de o imagine,si asta doare.
Pentru ca totul se schimba si tu stii ca nimic nu mai e la fel,pentru ca tu nu mai esti la fel.
Poate ca te sperie imaginea ta ,necunoscuta si care se tot transforma.
Dar o imagine,nu esti tu.
E un moment de o importanta coplesitoare.
Orice stare care iese din tiparul,automat de altfel,te duce la tine,la o observare atenta.Mai atenta.
Intregul univers cunoscut se ingusteaza catre singurul loc in care este pus Adevarul;inauntrul tau.
Ti-e frica sa nu te mai agati cu privirile de tot ce crezi ca vezi, desi, ti se spune ca nu vezi nimic asa cum este. Ceva din tine stie asta deja.
Si totusi,Forta care clocoteste acolo,in tine,plina de ingaduinta si Viata,te atrage irezistibil.
Uneori,stii ca trebuie sa te lasi atras de vartejul acesta,sau vei fi  cu totul pulverizat.
E timpul recunoasterii al revenirii amintirii.
Franturi de Adevar ies la suprafata dar mintea le traduce cu frica si mentine astfel lupta.
Nu e nimic de facut !
Da-ti voie sa fii Tu !
Ceva din tine te atrage,te cheama,te asteapta,si chiar asta te sperie pentru ca nu seamana cu nimic cunoscut.
Dar oare,cunosti ceva?
Bineinteles ca acesta este timpul pentru care am venit pentru care ne-am pregatit,ca sa aflam ,pur si simplu,ca eram oricum,pregatiti.
Imaginea de sine se dilueaza si apoi se sterge usor, si  in locul ei apare Ceea Ce Esti dintotdeauna.
Suntem gata sa ne spargem in milioane de bucati ,parca toti deoadata.
Si asta poate fi infricosator,nu pentru explozia in sine ci pentru ce va fi dupa.
Si cand colo,tot ce se sparge,este armura cu care ne-am acoperit ca sa nu simtim Iubirea.
Ce poti sa faci?
Doar lasa-te si curgi o data cu Viata,intr-un cantec perpetuu de Iubire !