Jurnalul Unui Pelerin

Mai intai m-am agitat.Acesta a fost cuvantul de ordine.Pentru o cariera,pentru o iubire ,pentru o casa,pentru prieteni
pentru prosperitate,pentru o familie.Intr-un cuvant pentru tot.
  Si am intreprins actiuni uneori nebunesti,dar curajul acesta a dus lucrurile mai departe.
  Vointa si determinarea dadeau forta inaintarii.Si am crezut, pe buna dreptate ca pentru a avea ceva,orice;un loc
in societate , un drum pe care sa te simti integru,trebuie sa te zbati, sa intreprinzi actiuni,sa fortezi.
  Cel putin, asa ni s-a spus de jur imprejur.Atata energie irosita!
  Studii,cursuri,dorinta de a fi mai bun zi de zi,cu cei din jur, cu tine...
  Si toate  acestea m-au dus inevitabil intr-o fundatura.Ba,ca ironia sa fie mai completa am vazut, am simtit fundatura
dar nu mai puteam face nimic ca s-o evit.Si am intreprins alte actiuni nebunesti.
  Un lucru e sigur; nu acesta e drumul!Cu cat realizezi mai repede si mai limpede  si mai adanc ca NU TREBUIE SA FACI
nimic decat  sa lasi lucrurile sa vina la tine si sa reactionezi abia atunci,cu atat mai bine.
  Exista un ritm al lucrurilor,o periodicitate chiar,exista  o asezare a evenimentelor dar totul are o alta curgere
decat stim noi.
  E posibil,de asemenea,ca acest traseu sa fie doar pentru unii,inca nu stiu.Cert este ca am facut uneori totul si ceva in plus,
si nu s-a intamplat nimic.Si apoi  am lasat lucrurile asa cum erau,si s-a intamplat ceva care a schimbat totul, intr-o directie
greu de anticipat dar oricum mult mai buna.
   Si singura diferenta a facut-o intelegerea faptului ca nu determinam nimic noi.Atat, si lumea din capul nostru,
adica diferenta de a ne zbate gandind solutii si a abandona totul in liniste.
 Pot face alegeri dar nu pot determina nimic.
Si voi sti ca am ajuns unde trebuie cand cand voi determina un pas care deja a fost ales(determinat) pentru mine.