Marturisire

  Am vrut sa scriu doar atunci ,cand starea mea interioara putea transmite un mesaj

de incurajare, indiferent de toate situatiile incurcate care ne inconjoara.

 Am inteles ca oricat de greu ne-ar fi , o incurajare , poate chiar o solutie, aduce
putina bucurie,o speranta.
 In fond ,desi toti vorbesc despre iubire si frumusete interioara,avem si momente in
care suntem tristi,goliti de noi insine,fara bucurie, fara viata decat ca masinarii derutate!
 Atatea vorbe-lectii despre iubire si totusi atat de putina iubire manifestata!
 Astazi ,pe cine ai privit cu iubire?Astazi cine s-a gandit la tine cu iubire?
 Si nu vorbim prea mult,despre lucruri care ar trebui sa fie magice,sacre?
 Uneori ,ma gandesc ca,cu cat se vorbeste mai mult despre iubire,floare rara,ea se tot
ascunde.
 Pana la urma si tristetea,si deznadejdea sunt ale noastre si nu se transforma si nu se
anuleaza atat de repede pe cat ne-am dori.
 Totul trebuie trait pana la capat si daca vrem si daca nu vrem.
 Si uneori ,ma gandesc ca si ingeri daca am fi fost,la timpurile acestea ne-ar fi fost greu.
 Si,oricate tehnici ai cunoaste ,vine un moment in care nu te ajuta nimic;esti singur si
doar FORTA din interiorul tau poate sa te asiste cum te dezintegrezi in milioane de
particule pentru ca apoi,sa te reconfigurezi  cu lacrimi, incet,incet, niciodata acelasi...