Sfintenia

E usor sa vorbesti despre sfintenie.
Toata lumea vorbeste.
Dar, cand am intrezarit prin foarte fine crapaturi ale acestei realitati,lumina si intelesul sfinteniei,,cuvintele nu mai pot exprima nimic.
E ca si cum stiu ca suntem fiinte care apartin Universului,dar cand,doar pentru o clipa sunt suspendat ca un punct in spatiul infinit,orice cuvant as gasi, care sa descrie aceasta stare nu inseamna nimic .
Sclipirea sfinteniei,doar in franturi, in secvente,pe care mintea ,depasita,nu le poate pune cap la cap,pentru ca nu poate intelege,imi arata adevarata bucurie a acestei Vieti.
Nu e o bucurie zgomotoasa,expansiva.
E un sentiment de Recunostinta in fata tuturor posibilitatilor care apar in fiecare dimineata in fata mea.Ca un Dar.
O uimire.O impacare.Un mister.
Am dintr-o data Starea Perfectiunii tuturor lucrurilor.
E mai degraba ca o deschidere in fata vietii,ca bucuria unui copil care e surprins in fiecare clipa de miracole .
Si aceste sclipiri,dincolo de aceasta realitate,imi dau o stare de bunadispozitie fara nici un efort.
Cand ma las ghidat si renunt la nevoia de actiune (adica control),o Forta delicata si blanda preia intreaga experienta de Viata.
E Forta care ma intrepatrunde si in care plutesc.
Si nu am nevoie de nici o intrebare, pentru ca starea aceasta de Sfintenie  ,un fragment minuscul din eternitate,care mi se arata prin Gratie,este Raspunsul.
Si Forta aceasta a Vietii,ma duce in interior cand e cazul,si catre ceilalti cand e cazul,sa acumulez,si sa impartasesc,ca intr-un dans,ca valurile unui ocean infinit.
Bland,iubitor,rabdator.
Si atunci,nu mai conteaza nimic din ce a fost pana atunci importanta de sine..
Si multumesc!
Pentru ca dupa ce am simtit imensitatea si perfectiunea Universului,si am vazut cat e de sfant   punctul acela mic si coplesit de sclipirea vesniciei,adica eu,tot ce vad in aceasta realitate nu mai poate fi la fel ca inainte.
Si simt ca as putea fi  oriunde ,in orice timp si in orice spatiu.
Simt ca si cum ,nu ca nu as fi, ci ca si cum nu are importanta.
Totul e aici.Totul este cu mine pentru ca  sunt in Totul.
Fulgi usori de lumina imi ating gandurile.
E pace iar.Acea Pace profunda care e dincolo de tot ce stiu.E de dincolo.
Sunt eu ?Sau cine sunt?
Conteaza?
Totul s-a dizolvat in eternitate.
Nu e frig si nu e cald,nu e lumina si nici intuneric.E ca si cum toate acestea si-au pierdut intelesul.
Sunt in lumea fara lume.
Sunt in intelegerea fara intelegere.
Cu cine sa ma conectez?
Sunt in Centrul Fiintei.
Fire multicolore pleaca dintr-un punct si stralucesc asteptand sa lumineze o directie.
Daca aleg una.
Punctul sunt eu.Plutesc.Respir.Ma respir.
Sunt o mare care isi duce valurile la tarm.
Sunt un cer care capata dimensiune.
Sunt un soare care zambeste in timp ce il respir.
Nu e asta sfintenie?  
Nu pot decat sa MULTUMESC !
Si multumesc!