luni, 20 iulie 2015

Pobiti Kamani-Padurea Impietrita





Pobiti Kamani sau Padurea Impietrita,este un loc din Bulgaria,la 18 km de Varna.
La 6 dupa amiaza, un soare naucitor  de luminos si fierbinte ,domina acest spatiu aproape ireal.
Nisipul fin,gri, amestecat din loc in loc cu  calcar si cochilii de scoici,ne aminteste ca suntem pe fundul unei mari.
De jur imprejur,sunt coloane  de pana la 3-4 m inaltime,circulare,unele cazute,goale pe dinauntru si umplute cu nisip,si pietre formate din cochilii aglomerate.
Pasim intr-o alta lume.
Pare,ca si cum ,fiinte curioase nevazute,ne privesc din coloane si furisate dupa ele.
Se instaleaza incet o tacere interioara,profunda,unde doar vantul si sunetele pasarilor par sa aiba un rost.
Totul tace in interior si asculta.Esti atent fara sa vrei. 
Si nu conteaza ca ochii se rotesc de la o piatra la alta,cautand o anume formatiune sau un sens,si nu conteaza daca corpurile se catara sau se strecoara ,se sprijina,imbratiseaza sau ating colosii de piatra.
Ceva in interior tace si doar observa imperturbabil,dincolo de spectacolul neclintit al acestei lumi.
Poate chiar neclintirea aceea ne-a dus dincolo de toate imaginile,impresiile,cuvintele,la neclintirea din noi,acel Ceva care nu se schimba niciodata si doar asista  la spectacolul pe care El Insusi l-a proiectat.
Dincolo de toate e o stare.Forme din piatra ca niste grote te primesc matern,inauntru,sa poti sa observi in tacere.
Si e ca si cum inveti sa te primesti inapoi,pe tine.
Stau aici si timpul s-a oprit in loc.
Pornesc mai departe, cand Ceva ridica corpul si il misca.
''Cercul de Piatra''  are in centru trei coloane de diferite dimensiuni si ,pe nisip ,pietre asezate in cerc.
Ne descaltam si picioarele se afunda in nisipul cald si fin.
Stau in centru si e totul neclintit.
Stau pe margine dar tot in cerc si pare ca totul se roteste.
Stau pe nisip si nu mai pare nimic.E liniste.
''Turnul de veghe'',''Tronul uriasului'',''Cercul norocului'',''Coloana gigantului'',sunt nume date unor formatiuni,o dorinta de a defini pentru a intelege...
Nu stiu cat dureaza drumul prin ''padurea impietrita''.
Fara timp si uneori fara greutate,corpurile se misca dincolo de minte.
Fiecare piatra, oricat de mica ,pe care o ridic ,atarna grea,si mai grea.Se cere lasata jos.E a locului.O las unde e.Multumesc.
Corpurile ridicate pe cate o coloana devin greoaie.
Esti greu cand vrei sa faci un efort sa urci pe o coloana(tu-copilul),dar esti fara greutate cand te misti prin nisip,printre Fiinte -Piatra care te privesc continuu.
Caldura se mai domoleste si o racoare blanda ne linisteste si ne invaluie.
Nici un gand.Cuvinte putine si fara folos.
Iesi din timp,din lumea asa cum crezi ca o stii;agitata si galagioasa, si stai in Centru,de unde lumea se vede si atat.
Centrul tace,lumea e in pace.
Apoi cautam si gasim''Piatra dragostei eterne''.La amiaza,privita dintr-un anumit unghi,golul din piatra iti permite sa vezi o inima.
Apar chicoteli de bucurie cand o gasim,dar nimic nu mai conteaza,pentru ca nimic nu mai e cum a fost.Rotita Resetarii se misca inca o data,si total energizati,refacuti,pornim de la inceput.
E o stare,nu stiu ce''inceput''.Este si atat.
Cand plecam soarele inroseste cerul dupa un deal.Ce cuvinte mai sunt de spus?
Si ce rost ar avea?
Tacerea e tot ce exista.In ea se misca lumea,oricat de zgomotoasa si nebuna ar parea,numai ca nu vede.Cand taci si tu,cand permiti si gandurilor sa se opreasca,intelegi asta.
Nu o poti explica dar intelegi.
Si acesta e un loc,ca multe altele,unde timpul este impietrit si nu mai este.Unde te duci adanc,in tine,natural si fara efort.
Si din care te intorci revigorat .Si daca vrei si esti atent,aproape totul din  acest Matrix iti ofera porti ,prin care sa te porti spre Tine.
Si nici macar nu trebuie sa le cauti.
Te cheama ele.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu